Barbuni la tigaie cu seminte de fenicul si sofran

Posted on oct. 18, 2017 in PESTE

Barbuni la tigaie, asezonați cu semințe de fenicul și șofran, serviți cu sos de usturoi și mămăliguță caldă. Poți folosi curcuma în loc de șofran.

Ingrediente – Barbun la tigaie (4 persoane)

  • 12 barbuni mici, 150 – 175 g fiecare — în total, cca 2 kg
  • 1 linguriță pudră de șofran galben — cca 5 g
  • 1 linguriță semințe de fenicul, zdrobite ușor în mojar — cca 5 g
  • făină albă, pentru pudrat peștele
  • ulei de floarea soarelui, pentru prăjit
  • sare de mare și piper negru, proaspăt râșnit

Pentru sosul de usturoi

  • 1 căpătână mare de usturoi
  • 3 linguri suc de roșii
  • 2 linguri ulei de măsline extravirgin
  • câțiva stropi de zeamă de lămâie
  • câteva frunze de mărar și un vârf de linguriță pudră de șofran, pentru ornat
  • sare de mare și piper negru, proaspăt măcinat

Mod de preparare – Barbun la tigaie cu seminte de fenicul si sofran

Pentru sosul de usturoi, pune pe foc o cratița mică cu cca 400 ml de apă. Când dă în clocot, adăugă cățeii de usturoi în coajă.

Dă focul la mare și opărește usturoiul 2 minute. Apoi scurge-l și trece-l sub jetul de apă rece. Repetă procesul, apoi curăță-l de coajă.

Într-un castron mic zdrobește cățeii de usturoi. Condimentează cu sare și piper, adăugă uleiul de măsline, sucul de roșii, câțiva stropi de zeamă de lămâie, apoi amestecă bine.

După gust, adăugă 1 cățel de usturoi crud, zdrobit. La urmă poți subția sosul cu 1 – 2 linguri de apă rece.

În momentul servirii, ornează cu șofran și mărar. Ține sosul la rece. Poți încerca și sosul de usturoi cu roșii coapte – rețeta aici.

Barbuni se curăță de solzi, intestine și branhii, apoi se spală bine la interior și se usucă cu prosoape de hârtie. Ține peștii la frigider cca 30 de minute, neacoperiți.

După ce s-au zvântat, scoate barbunii din frigider. Asezonează cu sare și piper, apoi presără-i cu semințe de fenicul în interior și cu șofran sau curcuma la exterior.

Tăvălește peștii prin făină și încinge tigaia cu ulei. Prăjește barbunii 2 – 3 minute, pe fiecare parte, la foc mediu, apoi scoate-i pe prosoape de hârtie (de preferat este să-i gătești în 3 tranșe).

Montează barbunii pe un platou și ornează cu frunzulițe de mărar. Servește cu sos de usturoi și mămăliguță caldă. S-aveți suflet în toate și spor la bucate! Să bucătărim!

# # #

Reply

*