Biban de mare cu ierburi aromatice

Posted on apr. 2, 2020 in PESTE

Fiind în excursie în Cipru cu familia, nu puteam rata ocazia, de a găti un pește cu parfum mediteranean. Bibanii sălbatici, cumpărați de la niște localnici, i-am gătit la cuptor cu rozmarin, usturoi, lâmâie, busuioc și ulei de măsline.

Ingrediente – servesc 4 persoane

  • 2 bibani de mare, 500 – 600 g fiecare — lup de mare/lavrac/sea bass
  • 2 – 3 linguri ulei de măsline extravirgin
  • câteva crenguțe de rozmarin, curățate de tulpinile tari
  • 1 mână cu frunze de busuioc
  • 2 rămurele mici de cimbru proaspăt
  • 4 căței de usturoi, curățați și tăiați felii subțiri
  • 1 lămâie, tăiată felii  — plus câteva bucăți, pentru servit
  • sare de mare și piper negru, proaspăt râșnit

Mod de preparare

Curăță bibanii de intestine și branhii. Spală-i la interior cu apă rece, apoi usucă-i bine cu prosoape de hârtie.

Cu ajutorul unui cuțit ascuțit, crestează ușor pielea peștelui pe ambele părți (nu foarte adânc) — masează bibanii cu sare, piper și ulei de măsline.

Împănează peștii pe ambele părți cu rozmarin și feliuțe de usturoi, apoi pune-i într-o tavă de cuptor, tapetată cu hârtie de copt, unsă cu ulei.

Umple cavitatea fiecărui pește cu rozmarin, busuioc, cimbru și felii de lămâie — pocnește ușor frunzele plantelor între palme, pentru a le dezvolta aroma.

Coace bibanii în cuptorul preîncălzit la 200°C, pe ventilație, 18 – 20 de minute. Scoate tava din cuptor și lasă peștele să se odihnească cca 10 minute.

Asezonează bibanii cu rozmarin și bucăți de lâmâie. Servește cu salată verde sau cu legumele preferate. S-aveți suflet în toate și spor la bucate! Să bucătărim!

Reply

*