Ciolan la cuptor cu salata de varza murata

Posted on dec. 29, 2015 in PORC

Buturele de porc tinute la marinat, apoi gatite lent la cuptor cu mirodenii. Gustul fripturilor gatite la cuptor raman mereu apetisante, secretul fiind rabdarea si atentia acordata.

DSC_0056-004

Ingrediente – Ciolan la cuptor cu salata de varza murata  (cca 6 portii)
  • 2 ciolane de porc (buturele), cca 1,4 kg fiecare
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingurita boia de ardei dulce
  • 1 lingurita cimbru uscat sau 2 – 3 crengute cimbru proaspat
  • cca 25 de cuisoare
  • 1/2 lingurita seminte de fenicul
  • cateva boabe de ienibahar, piper negru si coriandru
  • 2 – 3 bete de scortisoara, rupte in doua
  • 4 – 5 catei de usturoi, lasati in coaja si zdrobiti usor cu lama cutitului
  • 300 ml vin alb
  • 1 varza murata, cateva linguri ulei de masline si piper negru macinat
marinada – saramura aromata
  • 1,4 litri apa rece
  • 100 ml vin alb, de buna calitate
  • 3 linguri sare de mare grunjoasa
  • 5 lingurite cimbru uscat
  • 5 lingurite pline boia dulce de ardei, plus 1 lingurita boia de ardei iute
  • 1 capatana mare de usturoi
  • 1 lingurita piper negru macinat
  • 1/2 lingurita ienibahar macinat
  • 1 lingurita boabe de piper mixt (negru, rosu, verde, alb)
  • 1 lingurita boabe de coriandru
  • 1 lingurita seminte de fenicul
  • 1 lingurita seminte de chimen
  • 1 ceapa rosie, curatata si taiata in patru
  • 3 – 4 frunze de dafin

Mod de preparare – Ciolan la cuptor

Marinada – Intr-un mojar pisam bine boabele de piper si coriandru, impreuna cu semintele de fenicul si chimen, apoi le amestecam cu sare, piper negru macinat, ienibahar macinat, boia de ardei si cimbru — separat, zdrobim cateii de usturoi, asezonati cu un praf de sare.

Intepam buturelele pe ambele parti cu varful unui cutit (cca 1 cm grosime), la intervale de 2 cm, pentru a patrunde marinada mai bine.

Asezam ciolanele intr-un vas de sticla, apoi le masam bine cu amestecul de condimente si usturoiul zdrobit — apoi adaugam ceapa, apa si vinul — lichidul trebuie sa acopere ciolanele (putem sa mai adaugam putin vin alb.)

Acoperim bine vasul si lasam buturelele la marinat 2 – 3 zile la frigider — scoatem ciolanele din marinada si le lasam la scurs cca 30 minute la temperatura camerei (pastram doar frunzele de dafin).

Asezam buturelele intr-un vas pentru cuptor, apoi le ungem cu ulei de masline — introducem cuisoarele (pe partea care va sta in sus) in orificiile facute inainte de marinare, apoi presaram cu cimbru si boia de ardei.

DSC_0951

Acoperim vasul cu un capac sau folie de aluminiu in 2 straturi (am folosit un vas termorezistent cu capac). Introducem vasul in cuptorul preincalzit la 200°C, pe ventilatie, 30 de minute.

In continuare adaugam vinul, betele de scortisoara, boabele de ienibahar, coriandru, si piper, semintele de fenicul, frunzele de dafin (din marinada) si cateii de usturoi in coaja.

Reducem temperatura la 150°C, pe ventilatie, si lasam buturelele la cuptor inca aproximativ 4 ore. La fiecare 30 – 40 de minute le stropim cu sosul care se formeaza.

Cand sunt gata, scoatem ciolanele si le lasam acoperite cu hartie de copt, cca 30 minute. Intre timp tocam varza pentru salata. Intr-un bol amestecam varza taiata fideluta cu ulei de masline si piper negru — ornam deasupra cu putina boia de ardei dulce.

Servim ciolanele de porc calde cu salata de varza murata. Friptura este la fel de moale si a doua zi, fiind gustoasa la sandvisuri sau cu cartofi la cuptor. Pofta buna!

#

Reply

*