Macrou cu usturoi, paprika si vinegreta

Posted by on mai 26, 2015

dsc_0399-003

Îmi place mult macroul gătit la cuptor, ori la grătar, cu sos vinegretă sau sos de lămâie. Este important să uscăm bine peștii, înainte să-i supunem tratamentului termic.

Ingrediente (servesc 4 persoane)

  • 2 bucăți macrou proaspăt sau congelat, de bună calitate, 400 – 500 g fiecare
  • 2 lingurițe boia de ardei dulce
  • 3 – 4 catei de usturoi, curățați și zdrobiți
  • 1/2 linguriță sare de mare
  • 2 linguri de ulei de măsline
  • ceapă verde, sfeclă roșie coaptă, ardei capia roșu, tijă de țelină, pătrunjel, lămâie – opțional pentru ornat

Pentru vinegretă

  • 1 lingură oțet din vin alb
  • 1 linguriță muștar dijon sau orice muștar cu hrean
  • 4 linguri de ulei de măsline
  • sare de mare și piper negru proaspăt măcinat

Mod de preparare

Îndepartează capurile și viscerele de la pești. Tăie fiecare trunchi de macrou în jumătate, pe lungimea lui, apoi curăță-l bine pe interior.

Într-un mojar, amestecă usturoiul cu boiaua de ardei și sarea, astfel încât să obții o pastă omogenă. Adăugă uleiul de măsline și amestecă din nou — unge peștii pe partea fără piele.

Într-un bol, amestecă cu oțelul oțetul cu muștarul, apoi adăugă uleiul, sarea și piperul. Vei obține un sos vinegretă consistent. Se păstrează la frigider.

Pregătește o tavă tapetată cu hârtie de copt, unge-o cu ulei, apoi pune bucățile de pește cu pielea în sus. Asezonează cu sare,piper și câțiva stropi de ulei.

Introdu tava în cuptorul preîncălzit la 210°C, pe ventilație și coace macroul cca 12 minute. Servește peștele cald sau rece, cu felii de pâine de casă, rumenite ușor pe grătar sau în cuptor. S-aveți suflet în toate și spor la bucate! Să bucătărim!

# #

Reply

*