Paine de casa

Posted on mai 5, 2016 in PÂINE

Painea de casa, mirosul painii calde! — cu siguranta sfinteste mai toate bucatele de pe masa oricarui bucataras!

DSC_0079 (2)-001
Ingrediente – Paine de casa (4 x 400 g )
  • 1,1 kg faina alba plus inca cca 2 – 3 linguri pentru presarat blatul de lucru si painea
  • 30 g drojdie proaspata sau 10 g drojdie uscata
  • 2 lingurite de zahar
  • 625 ml apa calduta
  • 4 linguri ulei, cca 60 ml
  • 1 lingurita plina sare de mare
Mod de preparare – Paine de casa
DSC_0014

Pregatim maiaua – drojdia si faina trebuie sa fie la temperatura camerei. Intr-un bol amestecam drojdia proaspata cu zaharul, pana ce devine lichida (se lichefiaza).

Framantam aluatul – intr-un lighenas amestecam faina cernuta cu sarea. Dam deoparte o cana de faina din cantitatea totala.

Facem o gropita in mijlocul vasului cu faina si adaugam drojdia lichefiata, uleiul si toata apa calduta. Amestecam usor cu o furculita pana obtinem un aluat subtire dupa care incorporam cate putin si faina ramasa (in felul acesta incep sa framant aluatul, faina incorporandu-se mai bine).

Dupa ce s-a format putin, rasturnam aluatul pe masa de lucru si incepem sa framantam cu podul palmelor, aducand aluatul de la margine spre mijloc, timp de 7 – 8 minute, pana obtinem un aluat neted, elastic si nu prea moale.

DSC_0018 (2)-001

Presaram putina faina in vasul in care am framantat, transferam aluatul in el, apoi il acoperim cu un servet gros de bumbac, usor umezit (sau folie de plastic alimentara). Lasam aluatul la dospit pana cand isi dubleaza volumul (cca 1 ora), la loc caldut si ferit de curenti de aer rece.

Dupa ce a crescut, punem aluatul pe masa de lucru tapetata cu putina faina si il framantam cateva secunde (batem din nou aluatul, impingand aerul afara) — impartim aluatul in 4 parti egale (cca 450 g fiecare).

Modelam bucatile de aluat in forma sferica si apoi le asezam pe o tava tapetata cu hartie de copt, stropita cu putin ulei sau unsa cu unt. Acoperim cu un servet, usor umezit sau folie de plastic alimentara si le lasam sa creasca 30 – 40 de minute.

DSC_0072-001

Coacem painea  — cu ajutorul unui cutit, crestam usor fiecare paine pe mijloc si apoi prearam cu putina faina. Deschidem usa cuptorului si stropim in interiorul lui cu putina apa — astfel vom crea putina umiditate si va ajuta painea sa iasa mai gustoasa (la cuptoarele pe gaz, stropim numai peretii laterali).

Introducem tava in cuptorul preincalzit la 180°C pe ventilatie si coacem painea cca 45 de minute.

DSC_0058-001

Scoatem painea din cuptor si o lasam sa se raceasca (neacoperita) pe servete groase de bumbac — dar mai mereu o paine este rupta in bucati si savurata, asa fierbinte — pofta buna!

DSC_0071 (2)-001

#

Reply

*