Salata coleslaw

Posted in SALATE

SAM_6017-002

O salată simplă cu multă savoare!!! Varză, morcov, ceapă roșie și mere, asezonate cu dressing de maioneză și iaurt.

Coleslaw este o salată foarte apreciată în lume, existând diferite variante de preparare. Am adăugat în sosul de maioneză puțin iaurt, salată fiind mai ușoară și răcoritoare.

SAM_6017-002

Ingrediente – Salata coleslaw
  • 1 varză de aprox. 1 kg (500 g curățată și tăiată fideluță)
  • 2 – 3 morcovi, cca 250 g
  • 1 măr roșu, 200 g
  • 1/2 ceapă roșie, cca 50 g
  • 1 lingură frunze de patrunjel, tocate marunt – opțional
  • 250 ml maioneză de casă
  • 3 linguri de iaurt natural, cca 75 g
  • 1 linguriță rasă mustar englezesc cu hrean
  • 1 lămâie
  • sare de mare și piper negru, proaspăt măcinat
Preparare – Salata coleslaw

SAM_6009-001

  • Într-un bol amestecăm maioneza cu iaurtul și muștarul.
  • Am luat o varză de 1 kg deoarece pierderile sunt cam la jumătate. Sunt perioade ale anului cand găsim acea varză înfoiată, cu frunzele subțiri (chiar și la mijloc), fiind astfel cea mai bună, din punct de vedere calitativ cât și economic.
  • Curățăm varza, o tăiem în patru, apoi îndepărtăm cotoarele și frunzele mai groase (le putem toca pentru o salată clasică). Tăiem varza julien, 5 – 7 cm lungime și cât mai subțire.
  • Morcovii curățați și spălați îi tăiem bețigașe subțiri de 5 – 7 cm sau folosim un cuțit special de tăiat legume julien (ori putem să-i radem pe răzătoarea mare, pe lungimea lor) — ceapa curățată și spălată o tăiem solzișori.
  • Într-un castron, amestecăm ușor varza, morcovii, ceapa și pătrunjelul tocat. Adăugăm sosul de maioneză și amestecăm din nou.
  • Mărul îl taiem bețigase subțiri, de cca 5 cm lungime (se taie la urmă deoarece oxidează repede), apoi îl adăugăm în salată. Asezonăm cu sare, piper și zeamă de lămâie.
  • Amestecăm ușor salata cu o spatulă de lemn, si-o ținem acoperită la frigider. Dacă servim salata peste câteva ore, este indicat să o asezonăm atunci cu sare și zeamă de lămâie.
  • Servim salata coleslaw la diferite fripturi din pui, rață, curcan — o salată răcoritoare, plină de prospețime. S-aveți suflet în toate și spor la bucate! Să bucătărim!

SAM_6015-001

# #

3 thoughts

  1. Superba receta…

    Răspunde

    1. Multumesc, pofta mare!

      Răspunde

  2. Cristina

    14 martie 2017

    O salata de-li-ci-oa-sa!!

    Răspunde

Reply

*