Sandwich cu spanac, ou si cascaval

Posted in MIC DEJUN

DSC_0223-001

Un mic dejun plin de savoare — sandvisuri cu spanac, oua, branza si verdeata proaspata, servite cu rosii si castraveti. Spanacul putem sa-l gatim cu o zi inainte, timpul de preparare al sandvisului fiind de cateva minute.

DSC_0270-001

Ingrediente – Sandwich cu spanac, ou si cascaval (5 persoane)
  • 10 felii paine alba sau neagra
  • 2 linguri ulei de masline
  • 5 oua proaspete, de preferat de la gaini de curte
  • 100 g branza edam, guda sau un cascaval de calitate buna
  • 5 linguri parmezan proaspat ras, cca 75 g
  • 2 – 3 fire de ceapa verde, taiate rondele
  • 1 legatura de marar proaspat
  • 3 – 4 rosii si 2 – 3 castraveti, pentru servit
  • sare de mare si piper negru, proaspat rasnit
spanac
  • 500 g spanac congelat cu frunze intregi sau cca 1 kg de spanac proaspat
  • 1 catel de usturoi
  • 2 lingurite unt, cca 25 g, plus 1 lingura ulei de masline
  • un varf lingurita oregano uscat
  • un varf de lingurita nucsoara rasa
  • sare de mare si piper negru, proaspat rasnit
Mod de preparare – Sandwich cu spanac, ou si cascaval

DSC_0241-001

Spanacul inabusit cu unt, usturoi, nucsoara si oregano

Intr-o cratita inabusim spanacul inghetat cca 20 de minute la foc incet.

Daca avem spanac proaspat, spalam bine frunzele, apoi le inabusim in sucul propriu 6 – 7 minute. In alta varianta putem blansa spanacul (il trecem 1 – 2 minute prin apa clocotita) dar isi pierde din vitamine.

Intr-o tigaie punem uleiul de masline, untul, usturoiul tocat, nucsoara rasa, oregano si putina sare. Sotam totul 1 – 2 minute la foc mic, apoi adaugam spanacul, gatit preliminar (spanacul proaspat il scurgem bine).

Asezonam cu sare si piper — Inabusim spanacul inca 10 minute la foc incet, infuzand astfel aromele de unt, usturoi, nucsoara si oregano. Il tinem deoparte acoperit.

Oua la tigaie cu ceapa verde si cascaval — Intr-o tigaie antiaderenta incalzim usor 2 linguri de ulei de masline, apoi adaugam ouale (focul sa fie la mic). Presaram deasupra 1/2 din ceapa verde, cascavalul ras si putin marar tocat.

DSC_0174DSC_0162

Gatim ouale 3 – 4 minute, indepartam tigaia de pe foc si o lasam acoperita cu capacul, cca 1 minut.

Pregatim sandvisurile — Intr-o tigaie gril sau prajitor de paine, rumenim usor feliile de paine — punem intre ele spanacul cald, presarat cu 3 linguri de parmezan ras, iar deasupra cate un ou cu cascaval.

Asezam sandvisurile in farfurii si asezonam deasupra cu parmezan ras, ceapa verde si marar proaspat — servim cu felii de rosii si castraveti. Pofta buna!

DSC_0223-002DSC_0270-001

# # # #

Reply

*