Sos de tahini cu iaurt si usturoi

Posted in GUSTĂRI

Sosul de tahini, cu o popularitate mare in Orientul Mijlociu, este folosit ca topping (dip) la diferite preparate din carne si legume — shaorma, falafel, souvlaki in Cipru, lahmajoun in Armenia sau la diferite sandisuri.

Sosul de tahini simplu, este preparat din pasta de tahini (pasta facuta din seminte de susan) amestecata cu zeama de lamaie, usturoi, ulei de masline, si la urma diluat totul cu putina apa rece.

Am preferat varianta sosului de tahini preparat cu iaurt grecesc, textura fiind mai cremoasa, iar gustul potrivindu-se bine cu carnurile si legumele gatite la gratar.

Totodata, pasta de tahini se foloseste la hummus, baba ghanoush sau la diferite deserturi — halva in Orientul Mijlociu, tahin-pekmez (tahini cu melasa) in Turcia.

Ingrediente – Sos de tahini cu iaurt si usturoi
  • 500 g iaurt grecesc sau un iaurt gras
  • 5 linguri pasta de tahini (pasta de seminte de susan) — cca 160 – 180 g
  • 5 linguri zeama de lamaie
  • 2 – 3 catei de usturoi
  • 3 – 4 linguri ulei de masline
  • cca 50 ml apa rece
  • 1 lingurita sare de mare
Mod de preparare – Sos de tahini cu iaurt si usturoi

Zdrobim cateii de usturoi, apoi ii pisam cu o ciupitura de sare, ca la mujdei.

Intr-un castron amestecam iaurtul cu pasta de tahini, apoi adaugam usturoiul, zeama de lamaie, sarea si uleiul de masline — se omogenizeaza bine cu ajutorul unui tel.

La urma adaugam cca 50 ml apa rece, pentru a subtia putin sosul — daca folosim un iaurt mai slab in grasimi, de 3,5%, atunci nu mai este nevoie sa adaugam apa.

Servim sosul de tahini cu legume si carne, gatite pe gratar (porc, miel, capra, vitel) — cu chiftele din legume sau carne la diferite sandvisuri, inlocuind untul si maioneza.

Totodata sosul se poate servi ca o gustare (un starter) cu felii de paine rumenite sau lipie libaneza, alaturi de o salata de rosii. Pofta buna!

# # #

Reply

*