Tocana de legume

Posted in LEGUME

SAM_7815

Tocana de legume, felii de paine rumenite — o gustare mereu ispititoare. 

Am incercat o varianta de preparare a legumelor mai dietetica, rezultatul fiind delicios — un plus de prospetime si vitamine al legumelor. Deasemenea putem inlocui jumatate din cantitatea de ulei de floarea soarelui cu ulei de masline.

SAM_7792

Ingrediente – Tocana de legume (6 borcane x 800 g)
  • 2,5 kg vinete
  • 2,5 kg ardei capia rosii sau gogosari
  • 600 g ceapa, curatata si tocata (nu prea marunt)
  • 2 conserve x 400 g rosii decojite sau 1 kg de rosii de gradina
  • 2 – 3 linguri cu pasta de tomate, 28% concentratie — cca 100 g sau dupa gust
  • 1 – 2 lingurite de zahar brun
  • 350 – 400 ml ulei de floarea soarelui combinat cu ulei de masline
  • 2 – 3 frunze de dafin
  • 10 – 15 boabe de piper negru
  • 2 lingurite boia dulce de ardei (sau combinat cu boia iute, dupa gust)
  • sare de mare si piper negru, proaspat rasnit
Mod de preparare – Tocana de legume

SAM_7784-001

Curatam vinetele de coaja (cu un cutit de curatat cartofi), apoi le tocam cuburi mici sau le punem la blender — ardeii spalati, se curatata de cotoare si seminte, apoi se taie cuburi mici sau ii tocam la blender (avem grija sa nu se marunteasca tare).

Daca se folosesc rosii proaspete, se oparesc 1 – 2 minute — dupa ce se s-au racorit, le curatam de coaja, apoi le tocam.

Intr-o cratita cu baza groasa, punem vinetele cu putina sare, 200 ml ulei si cca 150 ml de apa — le gatim 25 – 30 minute, la inceput la foc mediu, apoi treptat la foc mic, amestecand mereu.

In alta cratita incalzim usor 100 ml de ulei, apoi adaugam ceapa, asezonata cu sare si piper negru macinat — gatim cca 15 minute la foc mediu, apoi adaugam ardeii taiati si uleiul ramas. Dezvoltam gustul legumelor cu o lingurita de sare si le gatim cca 20 minute la foc vioi, amestecand mereu.

Continuam cu rosiile tocate sau strivite in mana, gatim inca 10 – 15 minute, dupa care adaugam vinetele gatite partial si pasta de tomate, omogenizata cu 50 ml de apa.

Condimentam tocana cu boia de ardei dulce, boabe de piper si frunze de dafin. Fierbem tocana de legume cca 3 ore si jumatate, la foc mic, amestecand mereu cu o lingura de lemn. La jumatatea timpului de fierbere adaugam zaharul, care atenueaza aciditatea rosiilor.

In final echilibram gustul cu sare, piper negru proaspat rasnit si un strop de ulei de masline.

Turnam tocana fierbinte in borcane, asezand o lama de cutit dedesubtul borcanului. Infiletam imediat capacele, dupa care acoperim borcanele cu prosoape groase. A doua zi sterilizam borcanele dupa metoda clasica, la bain-marie, timp de 1 ora sau sterilizare uscata in cuptor, la 100°C.

SAM_7770-002

Servim tocana de legume cu felii de paine alba sau neagra, usor rumenite si ardei iute pentru un gust mai picant. Pofta buna!

SAM_7815-003

# #

Reply

*