Salata cu sardine si fasole rosie

Posted by on mart. 2, 2015

Îmi place să pregătesc pentru familia mea această salată delicioasă bogată în vitamine, minerale, proteine și acizi grași omega 3. Este sățioasă și usor de preparat.

10628090_788663997852760_7745172761159715079_n-004
Ingrediente  (2 persoane)
  • 2 conserve x 125 g sardine în ulei, de calitate bună
  • 1 conservă x 400 g fasole roșie
  • 1 fir de ceapă verde
  • 1/2 ceapă roșie, curățată și tăiată julien
  • 1 – 2 linguri măsline verzi sau kalamata
  • 1 linguriță de capere în saramură, limpezite în apă rece și scurse
  • 3 linguri de ulei de măsline – 45 ml
  • 1 lingură de zeamă de lămâie – 15 ml
  • 1 linguriță de oțet de mere – 5 ml
  • 1/2 linguriță oregano uscat
  • câteva frunze de coriandru sau pătrunjel, tocate
  • 1/2 ardei roșu iute, curățat de semințe și tăiat rondele – opțional
  • câteva felii de lămâie, pentru ornat
  • 4 felii de pâine rumenite pe grătar, pentru servit
  • sare de mare și piper negru, proaspăt râșnit
Mod de preparare

Într-o strecuratoare clatește fasolea în apă rece, apoi las-o la scurs.

Într-un bol mic pune uleiul de măsline, zeama de lămâie, oțetul și oregano, apoi amestecă bine.

Într-un castron de salată pune fasolea roșie, ceapa verde, măslinele, caperele, ceapa roșie, verdeața și ardeiul iute, dacă îți place gustul picant.

Aezonează cu sare, piper și jumătate din sosul de lămâie. Amestecă ușor.

Deasupra pune sardinele și o parte din uleiul lor, dacă îți place. Stropește cu sosul rămas și ornează cu felii de lămâie.

Servește salata cu felii de pâine rumenite pe grătar. S-aveți suflet în toate și spor la bucate! Să bucătărim!

#

Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.